Licitațiile pentru atribuirea locurilor de parcare rezidențiale libere din Brașov ar putea fi reluate în această vară, după mai bine de un an de blocaje și întârziere. Potrivit oficialilor, în prezent, sunt în curs de finalizare ultimele detalii administrative și tehnice, inclusiv colorarea în albastru a locurilor de parcare de reședință, precum și elaborarea regulamentului specific de gestionare a acestora.
Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, a explicat că procesul de remarcarea a locurilor a fost deja pornit, iar în momentul în care acestea vor fi scoase la licitație, fiecare cetățean va putea identifica clar care este locul său de parcare. „Sperăm ca această procedură să demareze cât mai curând”, a transmis acesta.
În paralel, se lucrează intens la finalizarea regulamentului, care are ca scop nu doar protejarea locurilor pentru rezidenți, ci și optimizarea utilizării și întreținerii lor. În noul regulament, se urmărește evitarea aspectelor inestetice, precum parcările cu sistemele ruginite și dezordonate, pentru a păstra orașul mai curat și mai organizat.
Între timp, în trecut, fosta administrație a Brașovului și-a dorit ca aceste proceduri de licitație să fie realizate exclusiv online, pentru eficientizare și transparență. Însă, aplicația dezvoltată pentru această platformă nu a trecut de etapa testelor, ceea ce a condus la întârzierea întregului proces.
Autoritățile rămân optimiste că în perioada următoare vor putea relua cu succes licitațiile, asigurând un sistem de parcare rezidențial modern, transparent și eficient pentru brașoveni.