CFR reintroduce al doilea tren cu Alstom pe ruta Brașov
Publicitate CFR Călători face o surpriză plăcută după mai multe luni de vești proaste, trenuri anulate și oferte tarifare blocate (în zona București – Ilfov), al doilea tren București –
Publicitate CFR Călători face o surpriză plăcută după mai multe luni de vești proaste, trenuri anulate și oferte tarifare blocate (în zona București – Ilfov), al doilea tren București –
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a declarat, miercuri, la Senat, că modelele actuale din învăţământul liceal „nu mai pot continua”, pentru că încarcă prea mult elevii din punct de
Corona Braşov trece printr-o perioadă de schimbare, după ce Alexandru Dedu şi oamenii lui au fost îndepărtaţi de la conducerea clubului. În conferinţa de presă de astăzi, directorul Bogdan Oancea
„Prima de murături” este de 1.200 lei și este primită de către angajații companiei Apa Brașov. Conform datelor oficiale, acești bugetari beneficiază deja de două prime anuale de sărbători însă
Noua echipă de conducere a Clubului Corona a prezentat astăzi, într-o conferință de presă, care este situația financiară a clubului. Potrivit acesteia, clubul are datorii de peste 400.000 de euro
Ultima oră. Călin Georgescu, ridicat din mașină și dus la audieriFostul candidat independent la Preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat de anchetatori din traficul rutier, pentru a fi dus la
Publicitate Segmentul închirierilor în regim hotelier a devenit tot mai atractiv în ultimii ani pentru investitorii din România, iar Brașovul reprezintă o destinație de top pentru acest tip de investiție,
Ce rasă de câini ți se potrivește în funcție de zodie… Dacă vrei să alegi un câine în funcție de zodie, iată ce rasă ți s-ar potrivi cel mai bine
Publicitate Miercuri, 26 februarie, se împlinesc 320 ani de la prima menţiune documentară a Predealului, în scrisoarea voievodului Constantin Brâncoveanu către jupân Andreas, marele jude al Cetăţii Braşovului, în legătură
Persoanele fizice care obțin venituri din chirii trebuie să respecte, în 2025, reguli ușor schimbate, potrivit modificărilor anunțate recent de ANAF. A fost schimbată procedura de înregistrare a contractelor de locaţiune, inclusiv