Brașovul, sub cod galben de furtuni

Brasov24Știri9 hours ago7 Views


Brașovul, sub cod galben de furtuni.

ANM a emis god galben de intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru mai mult de jumătate din țară. Acesta este valabil astăzi, 18 mai, între orele 12.00 şi 21.00.

„În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și la munte vor fi intensificări ale vântului și vijelii, cu viteze în general de 50-60 km/h, iar la altitudini mari, de peste 90 km/h. Local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15-25 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în zonele montane, de peste 30-35 l/mp.”, au subliniat meteorologii.

Brașovul, sub cod galben de furtuni

De asemenea, ANM a transmis o informare meteo la nivel naţional, valabilă din această dimineaţă, până în data de 20 mai, la ora 10.00: „Vor fi averse pe arii extinse în vestul, nordul și centrul țării și local în rest. Se vor semnala și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15-25 l/mp și pe arii restrânse de peste 35-40 l/mp. La munte, în general la altitudini mai mari de 1.500 m, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă (în medie de 5-10 cm). Temporar, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze în general de 40-60 km/h, iar la munte de peste 80-90 km/h. Vremea va fi deosebit de rece, cu valori termice cu mult sub mediile multianuale specifice perioadei, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și Moldova, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 10 și 18 grade și minime între 2 și 12 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni”.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Previous Post

Next Post

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...