Corona Braşov va încheia mânie un sezon fantastic, formaţia antrenată de Bogdan Burcea urmând să se dueleze, în deplasare, cu CSM Bucureşti.
Indiferent de rezulatatul confruntării de mâine, Corona Braşov nu mai poate pierde poziţia a doua în Liga Florilor.
În aceste condiţii, formaţia braşoveană ar putea cere un wild card pentru Liga Campionilor, pe care, mai mult ca sigur, l-ar primi din partea EHF.
Totuşi, imediat după meciul cu SCM U Craiova, antrenorul Bogdan Burcea a menţionat că echipa sa nu este pregătită pentru cea mai importantă competiţie europeană intercluburi: „Ca să cerem wild card pentru Liga Campionilor, trebuie să primim o echipă care să poată să facă față unui astfel de nivel. Iar Corona nu este o echipă care, nici ca structură, nu avem sală, nici financiar, nu am făcut nici transferuri în acest sens… Eu cred, sigur, după ce voi discuta cu conducerea, că echipa se va prezenta și sper să reprezentăm Brașovul cu succes în Cupa EHF”.
Din informaţiile noastre, acestă întâlnire între staff-ul tehnic şi conducerea clubului a avut loc şi s-a hotărât ca Bogdan Burcea şi Aurelia Brădeanu să aibă decizia finală, care, probabil, va fi anunţată săptămâna viitoare.
Bogdan Burcea a prezentat o situaţie clară, atât din punct de vedere al lotului, cât şi în ceea ce priveşte costurile participării în Liga Campionilor. Mai mult, tehnicianul a spus că ar interveni şi uzura, în condiţiile în care în Liga Campionilor meciurile din grupe încep în septembrie. Astfel, Corona Braşov ar fi nevoită să joace din 3 în trei zile încă din toamnă. În schimb, în EHF European League, faza grupelor începe în luna ianuarie.
Se pare că cei din conducere şi-ar dori să ceară wild card pentru Liga Campionilor, pentru a le oferi jucătoarelor această experienţă după performanţa pe care au reuşit-o pe plan intern, însă s-a hotărât ca decizia finală, care va fi luată de Bogdan Burcea şi Aurelia Brădeanu, va fi respectată.
Altfel, Corona Braşov a perfectat două transferuri pentru sezonul viitor. Două handbaliste de la SCM U Craiova au semnat deja cu trupa de la poalele Tâmpei. Este vorba despre extrema stânga Dijana Mugosa, despre care MyTEX a scris încă din luna aprilie.
A doua handbalistă care a semnat cu Corona Braşov este pivotul Joao Ruth. Angoleza de 26 de ani va fi din vară în lotul lui Bogdan Burcea.
Se încearcă în continuare aducerea Sorinei Târcă şi este posibil să mai vină încă o jucătoare pe postul de pivot.
În fine, Corona Braşov a ajuns la un acord pentru rezilierea contractului cu Azenaide Carlos.
FOTO: Facebook Corona Braşov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.