Scandal monstru provocat de doi tineri pe o șosea din Făgăraș, județul Brașov!
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, efectuează cercetări îm cadrul unui dosar penal, cu cei doi bărbați în stare de arest preventiv, după ce aceștia au adresat amenințări, s-au manifestat agresiv și au provocat distrugeri, în timp ce se aflau pe o stradă din localitate.
„La data de 8 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o stradă din localitate, pe partea carosabilă, doi bărbați care au asupra lor obiecte contondente, provoacă scandal.
Imediat după sesizarea primită, polițiștii, însoțiți de cadre ale Detașamentului de Jandarmi Făgăraș, s-au deplasat la locația indicată, respectiv pe strada Parcului, din municipiul Făgăraș, unde au constatat că sesizarea se confirmă. Aceștia au identificat, la fața locului, doi bărbați, care, după aplanarea conflictului, au fost conduși la sediul unității de poliție.
Astfel, în urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că cei doi bărbați, de 26 și 30 de ani, purtând asupra lor obiecte contondente, au oprit în trafic autoturismele care circulau pe strada Parcului, au produs distrugeri unuia dintre acestea și au amenințat cu acte de violență conducătorii și pasagerii auto.
Față de cele constatate, după exploatarea material probator, cei doi bărbați au fost reținuți de polițiști și introduși în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.
Ulterior, după ce au fost prezentați în fața unui judecător de drepturi și libertăți, pe numele bărbaților a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile”, a informat Poliția Brașov.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „amenințarea”, „distrugerea” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”, dosar aflat în instrumentarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.