În 9 Mai 2025, cu ocazia Zilei Europei, centrul EUROPE DIRECT Râșnov organizează un eveniment interactiv dedicat tinerilor: „Biblioteca vie – meserii, competențe și oportunități europene pentru tineri”.
„Evenimentul oferă liceenilor cu vârste între 16 și 19 ani ocazia unică de a „împrumuta” oameni-cărți – profesioniști din diverse domenii care vorbesc deschis despre parcursul lor profesional: cum au ajuns să practice o anumită meserie, ce studii și competențe le-au fost necesare, ce obstacole au întâmpinat și ce satisfacții au avut. Această experiență de tip <
Printre titlurile disponibile în biblioteca vie se regăsesc oameni din comunitatea locală mai largă: judecător, artist plastic, antreprenor, IT-ist, psihoterapeut, lucrător de tineret, jurnalist, scenograf, criminalist – oameni cu povești de viață și carieră autentice, care pot inspira și ghida pașii tinerilor spre propriul drum.
Tot prin dialog cu oameni-cărți, tinerii vor putea descoperi și o serie de oportunități europene care le pot influența în mod pozitiv viitorul personal și profesional. Vor sta de vorbă cu tineri care:
Evenimentul aduce astfel Europa mai aproape de tineri, oferindu-le informații practice și exemple concrete despre cum pot beneficia de programele europene pentru a se dezvolta, a se cunoaște mai bine și a-și construi o carieră cu sens.
Evenimentul este organizat în contextul lansării, în 5 martie 2025, a inițiativei Union of Skills („O Uniune a competențelor”) de către Comisia Europeană. Această inițiativă își propune să ofere tuturor europenilor șansa de a-și dezvolta competențele esențiale pentru a reuși într-o lume în continuă schimbare.
Obiectivele Uniunii competențelor includ:
Într-o Europă aflată în continuă transformare, competențele devin cheia pentru o viață profesională împlinită și pentru o economie mai competitivă și mai incluzivă.
Evenimentul are loc vineri, 9 Mai 2025, între orele 09:30 și 11:30, la sediul EUROPE DIRECT Râșnov din Str. Caragiale nr. 7.
Participarea este deschisă și gratuită pentru toți tinerii interesați, individual sau în grupuri organizate. Este necesară o programare prealabilă, care se poate face prin telefon sau e-mail, contactând centrul EUROPE DIRECT Râșnov.