Octogenarul, căutat de salvamontiști și polițiști, a fost găsit mort

Brasov24Știri6 hours ago6 Views


Octogenarul, căutat de salvamontiști și polițiști, a fost găsit mortOctogenarul, căutat de salvamontiști și polițiști, a fost găsit mort

În această dimineață, salvamontiștii din cadrul Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Brașov și polițiștii din Codlea au reluat căutările vârstnicului de 82 de ani, dispărut din Codlea în urmă cu două săptămâni. Din păcate, salvamontiștii au anunțat că octogenarul a fost găsit mort.

„Din păcate, persoana a fost găsită decedată. Salvatorii montani se întorc la bază. Transmitem sincere condoleanțe familiei”, au transmis reprezentanții Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Brașov.

„La data de 6 mai, bărbatul în vârstă de 82 de ani, din municipiul Codlea, semnalat ca fiind dispărut din data de 23 aprilie, a fost identificat în zona Valea Lată, din județul Brașov, din nefericire, fără a prezenta semne vitale. La acest moment polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanțelor și a împrejurărilor în care a survenit decesul bărbatului”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...