Moneda euro a depășit 5 lei pe piața interbancară, pe fondul incertitudinii politice și fiscale, arată informațiile verificate de Economedia. Amintim că BNR a cheltuit 2 miliarde de euro într-o singură zi ca să mențină cursul stabil al leului după victoria lui Simion în turul 1. La această oră, euro se tranzacționează pe piața interbancară la 5,1 lei și trendul este crescător.
Banca Națională a României (BNR) a cheltuit doar luni 2 miliarde de euro ca să mențină cursul stabil al leului după victoria lui Simion în turul 1 al alegerilor prezidențiale, au declarat surse oficiale pentru G4Media. Presiunea pe moneda națională a început încă din dimineața zilei de luni și s-a intensificat după-amiază, pe măsură ce investitorii au încercat să scape de lei și să cumpere euro pentru a-și proteja depozitele, au mai declarat pentru G4Media sursele citate.
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a confirmat pentru G4Media presiunea pe cursul leului. ”În ultima perioadă a apărut o schimbare importantă pe piața valutară. Intrările de capital au scăzut, iar ieșirile au crescut semnificativ. În consecință, pentru a tempera aceste mișcări trebuie atrasă lichiditatea din piață și dobânzile să crească. BNR va căuta un optim pentru această situație”, a spus Dan Suciu pentru G4Media.
Analistul economic Iancu Guda a explicat, pe pagina lui de socializare, ce înseamnă, pentru fiecare român, situația generată de rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale de duminica trecută:
„BNR a aruncat in primele doua zile dupa alegeri 3 MILIARDE euro ca sa tina RON stabil , adica 4% din toata rezerva nationala. IN NUMAI 36 ore
doar din cauza alegerilor din primul tur … TRIPLU decat in prima SAPTAMANĂ de COVID-19 & DUBLU vs declansarea razboiului din Ucraina de Rusia
Va dati seama ce s-ar intampla cu pietele financiara daca George Simion iese presedinte, dizolva parlamentul (are dreptul dupa 2 respingeri la propunerea de premier CG) si apoi face anticipate si il impune premier pe Calin Georgescu (guvernare POT – AUR) ? Ramanem fara bani in maximum 20-30 zile, cursul trece lejer de 6 lei, inflatia sare peste 15%, dobanzile peste 10%, se blocheaza totul financiar, fiscal dar si in economia nationala reala. STINGEM LUMINA!”, a comentat analistul financiar situația creată de rezultatul primului tur de alegeri.