Aproape 50 de percheziţii la angajaţii RATBV! Sunt suspiciuni că furau motorină

Brasov24Știri7 hours ago7 Views


Publicitate

Cantități importante de combustibil, recipiente de transport și documente relevante au fost vizate într-o amplă acțiune a Poliției Municipiului Brașov desfășurată astăzi la Regia Autonomă de Transport Brașov și în alte locații din județele Brașov și Covasna.

Perchezițiile au avut loc în cadrul unui dosar penal privind comiterea unor infracțiuni de furt calificat, în dauna unei regii autonome aflate în subordinea unei autorități publice locale. Anchetatorii s-au sesizat din oficiu încă din 21 martie 2025, iar de atunci au fost desfășurate activități operative și tehnice pentru documentarea faptelor.

Sub coordonarea procurorului desemnat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, 198 de polițiști din cadrul I.P.J. Brașov, cu sprijinul S.A.S. Covasna, au efectuat 46 de percheziții domiciliare. Două dintre locațiile verificate sunt puncte de lucru ale Regiei Autonome de Transport Brașov.

Scopul perchezițiilor a fost completarea probatoriului, în special prin identificarea de combustibil sustras, recipiente de transport și depozitare, precum și înscrisuri ce pot susține încadrarea juridică a faptelor. În paralel, sunt puse în aplicare 46 de mandate de aducere pentru suspecții vizați.

Acțiunea beneficiază de sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale.





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...