Acoperișul unei case de pe strada Mioriței din municipiul Săcele a fost cuprins de flăcări în această după-amiază.
Pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă cu apă, o autoscară și un echipaj SMURD. „Intervenția echipajelor operative vizează localizarea și lichidarea incendiului, dar și protejarea locuințelor situate în apropiere, în condițiile în care există pericol de extindere a incendiului”, au precizat reprezentanții ISU Brașov.