O brașoveancă, stabilită de 20 de ani la Roma, a rememorat o întâlnire neașteptată pe care a avut-o cu Papa Francisc în perioada în care locuia în Italia. Ea spune că, într-o zi obișnuită, în momentul în care a deschis ușa apartamentului, s-a trezit față în față cu Suveranul Pontif. Femeia a declarat că Papa Francisc i-a oferit un rozariu și o sumă de bani, 200 de euro, destinată copilului unei vecine din bloc.
„L-am perceput ca pe un om blând și apropiat de oameni”, a spus Zamfirița într-un interviu la Antena3 CNN.
După anunțul privind decesul Papei Francisc, femeia a declarat că vestea a afectat-o și că și-ar fi dorit să fie la Roma pentru a-i aduce un ultim omagiu.
„Eu, din toate punctele de vedere, l-am simțit un om foarte, foarte blând, bun și îndrăgostit de aproapele lui. Parcă a fost fratele meu. Un om extraordinar. Ne vorbea cu blândețe și cu dragoste. N-am să uit toată viața. Prima dată când am văzut că a murit, am văzut pe Facebook, mi-au dat lacrimile, nu-mi venea să cred. Toți suntem muritori, dar parcă vestea asta te dărâmă când auzi. Îi doresc odihnă veșnică acolo unde e, în Împărăția Cerurilor”, a adăugat brașoveanca.