Probleme pe calea ferată, în Brașov!
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că circulația feroviară se desfășoară în condiții speciale, în această după-amiază (orele 13.30) în gara Brașov și pe relațiile Dârste – Brașov și Brașov – Bod.
Astăzi, 24 aprilie 2025, circulația feroviară este întreruptă între stațiie Bod și Dârste ca urmare a lipsei de tensiune în firele de contact din cauza ruperii pantografului locomotivei trenului R-E 3002 Brașov – București Nord în stația Brașov.
Până la restabilirea circulației în condiții de siguranță de către echipa de intervenție a CFR SA, mai multe trenuri CFR Călători cu circulație pe zona afectată staționează: IR 1732 Galați – Brașov, IR 1621 București Nord – Sibiu, IR 347 Viena – București Nord, R 3023 București Basarab – Brașov, R 3500 Mediaș – Brașov.
CFR Călători le cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile create de acest incident şi le mulţumește pentru înţelegere.
Cauza este defectarea trenului R 3002 care a rupt pantograful în stația Brașov.
„Informăm publicul călător că, pentru desfășurarea intervențiilor de remediere a deranjamentului la linia de contact a fost necesară scoaterea de sub tensiune a firelor de contact aferente liniilor 4 – 8 din stația Brașov și pe intervalele Dârste – Brașov și Brașov – Bod, iar pentru asigurarea continuității traficului feroviar, trenurile circulă în stația Brașov doar pe linia 9 și apoi deviat prin Brașov Triaj, pentru direcțiile Dârste, respectiv Hărman, din această cauză fiind posibile întârzieri față de graficul normal de circulație”, spune CFR SA, citat și de clubferoviar.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.