Ioan-Florin Florescu, preot ortodox misionar în Scoția, a criticat aducea „luminii sfinte” de la Ierusalim de Înviere. Potrivit acestuia, este „o improvizație făcută doar pentru impresia maselor”.
„O inovație periculoasă tinde să devină «tradiție» în Biserica Ortodoxă Română: aducerea cu avionul a luminii sfinte de la Ierusalim, în seara de Înviere. Mă întreb, ce se întâmplă dacă, să zicem, avionul nu poate ateriza sau zborul este anulat, cine știe din ce motive (totul e posibil).
Nici nu vreau să mă gândesc la ceva mai rău. Cum ar fi să auzi la știri, «Lumina lui Iisus a avut o întârziere de patru ore» sau «zborul luminii sfinte a fost anulat, aeroportul își cere scuze pentru neplăcerile create». Este cineva conștient de ridicolul la care ne expune această nouă și neobișnuită obstinație de a aduce lumina de la Ierusalim?”, a spus preotul, potrivit Adevarul.
El susține că în urmă cu circa 20 de ani, toți credincioșii primeau lumina de Înviere de la preotul lor, luată din candela de pe sfânta masă.
„Abia acest obicei are o semnificație teologică, veche și universală, pentru că sfânta masă din orice biserică este în același timp altarul de jertfă și mormântul Mântuitorului. Lumina candelei de pe sfânta masă a oricărei biserici este chiar lumina de la mormântul învierii lui Hristos. Lumina nu vine într‑un oraş, fie el şi Ierusalimul, lumina vine în Biserică (…)”, susține preotul, conform stiripesurse.ro (continuare aici).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.