Comisia de circulație a avizat, în cadrul ședinței de joi, 10 aprilie, mai multe propuneri venite atât din partea primăriei, cât și din partea unor beneficiari privați, care au ca scop reglementarea circulației pe domeniul public.
În vederea creșterii siguranței circulației pietonale și rutiere, comisia a avizat următoarele propuneri:
- Studiu de fezabilitate pentru modernizarea secțiunii feroviare Predeal – Brașov. Proiectul include pasajul pietonal subteran de la Micșunica, care va asigura legătura dintre cartierul Astra și cele două cimitire din zonă, pe sub magistrala CF 300 București – Brașov. Pasajul va fi amenajat între str. Minerva și cele două cimitire, accesul făcându-se chiar între acestea, la km 166+310. Finanțarea acestui proiect este realizată, în principal, cu fonduri europene nerambursabile, prin Programul de Transport 2021 – 2027, dar și cu fonduri al companiei de căi ferate.
- Amenajare trecere pentru pietoni – între Str. Toporașului nr. 10-12 și Str. Rozelor nr. 4-6, cu translatarea spre intersecție;
- Amenajare trecere pentru pietoni – Str. Pașcani, zona parc/loc de joacă
- Instituire SENS UNIC – pe tronsonul de drum care asigură accesul din Bd. Griviței către parcarea laterală a bl. 77;
- Modificare acces la obiectivul de investiții ,,Înființarea și dotarea de centre de colectare prin aport colectiv”.
În cazul solicitării privind accesul autocarelor pentru debarcare turiști pe str. Mureșenilor și Piața Unirii, comisia a decis păstrarea semnalizării existente, iar în situații excepționale se poate solicita un permis de liberă trecere.
De asemenea, a fost avizată și solicitarea unui beneficiar pentru construire două hale pentru mică producție și cabină poartă, pe Calea Feldioarei nr. 75B – faza DTAC.