O femeie, administrator al unei firme, este cercetată penal sub control judiciar într-un dosar pentru înşelăciune şi evaziune fiscală, după ce, printre altele, a indus în eroare zeci de turişti că le-ar putea asigura cazare, a informat miercuri IPJ Constanţa.
Conform sursei citate, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracţionalităţii Economico-Financiare – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi evaziune fiscală.
O femeie de 46 de ani este cercetată pentru înşelăciune în formă continuată, evaziune fiscală în formă continuată şi înşelăciune calificată.
„În perioada 2020-2021, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, femeia ar fi închiriat 6 imobile din municipiul Constanţa, oraşul Eforie, staţiunea Costineşti şi comuna Limanu, cu scopul exploatării turistice. Pentru aceste imobile nu ar fi achitat suma stabilită drept chirie sau nu ar fi achitat facturile de utilităţi. De asemenea, femeia ar fi indus în eroare 2 persoane vătămate prin aceea că le-ar fi prezentat drept adevărată împrejurarea falsă că ar avea drept de folosinţă asupra unui imobil din staţiunea Predeal şi le-ar putea asigura cazarea, creându-le un prejudiciu de 5.500 de lei”, se arată în comunicatul transmis de IPJ.
Totodată, femeia ar fi indus în eroare 31 de persoane vătămate, prin aceea că le-ar fi prezentat ca adevărată împrejurarea falsă că ar avea drept de folosinţă asupra unor imobile din municipiul Constanţa, staţiunea Costineşti şi comuna Limanu şi le-ar putea asigura cazarea turistică. Astfel, persoanelor vătămate le-ar fi fost creat un prejudiciu de peste 32.000 de lei.
De asemenea, femeia ar fi omis să înregistreze veniturile în evidenţele contabile ale societăţii şi să le menţioneze în declaraţiile fiscale, iar prin aceasta s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat cu aproximativ 18.000 de lei, reprezentând TVA şi impozit pe venit.
Concomitent, în dosar este cercetat şi un bărbat, de 35 de ani, pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, evaziune fiscală în formă continuată şi înşelăciune calificată.
„Astfel, în calitate de administrator al aceleiaşi societăţi comerciale, bărbatul ar fi participat la săvârşirea faptelor comise de femeia de 46 de ani”, mai reiese din comunicat.
Poliţiştii fac cercetări şi faţă de societatea comercială, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată şi evaziune fiscală în formă continuată.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus faţă de femeia de 46 de ani măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile, fiind instituite şi anumite măsuri asigurătorii.
Poliţiştii şi procurorii constănţeni continuă verificările în acest dosar.