Ciolacu promite că nu vor mai exista școli cu toalete în curte
Guvernul va aproba alocarea a 14,5 milioane de lei către bugetele autorităților locale „pentru ca, la începutul noului an școlar, în toamnă, să nu mai existe unități de învățământ cu toalete în curte”, a anunțat miercuri premierul Marcel Ciolacu.
„Punem punct unei realități triste din educația românească. Mai sunt 175 de școli în asemenea situație și nu putem vorbi cu adevărat de o Românie Educată fără a rezolva definitiv acest simbol al blocării în trecut”, a declarat Ciolacu la începutul ședinței de Guvern.
În nota de fundamentare a proiectului de HG, scos în dezbatere de Ministerul Educației, se precizează că este vorba de un număr total de 175 de unități de învățământ preuniversitar de stat.
Școlile care vor primi fonduri sunt nominalizate aici și aici.
După adoptarea proiectului de act normativ, autoritățile locale, pe raza cărora funcționează unitățile de învățământ preuniversitar de stat nominalizate, au obligația de a-și actualiza bugetele locale cu sumele aferente, astfel încât să poată demara procedurile de amenajare a grupurilor sanitare la unitățile de învățământ beneficiare.
La recepționarea lucrărilor autoritățile locale se vor asigura că grupurile sanitare sunt funcționale, vor fi racordate la apă curentă și canalizare fie centralizată, fie puț forat și fosă septică, la instalația electrică și la instalația de încălzire, astfel încât unitățile de învățământ să îndeplinească condițiile necesare obținerii autorizației sanitare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.