Liga 3 la fotbal a avut programată, în weekend, prima etapă atât din play-off, cât și din play-out.
În play-off-ul Seriei a 6-a din Liga 3, SR Brașov a pierdut greu la Odorheiu Secuiesc – Detalii, AICI, iar CSO Băicoi s-a impus cu 1-0 pe teren propriu în fața celor de la CSO Plopeni.
„Lupta pentru obiectivul nostru continuă, chiar dacă debutul în play-off nu a fost cel dorit. Băieții au dat totul pe teren. Play-off-ul este abia la început, iar echipa este hotărâtă să meargă mai departe”, au declarat cei de la SR Brașov.
În clasamentul play-off-ului Seriei a 6-a din Liga 3, AFC Odorheiu Secuiesc și CSO Băicoi au câte 40 de puncte. SR Brașov a rămas cu 37 de puncte, iar CSO Plopeni, cu 31 de puncte.
SR Brașov va juca sâmbătă, 29 martie, următorul meci, tot în deplasare, cu CSO Băicoi.
În prima rundă s-au consemnat rezultatele: Olimpic Zărneşti – Ciucaş Tărlungeni 4-0; Tricolorul Breaza – Kids Tâmpa Braşov 0-1; CS Gheorgheni – Olimpic Cetate Râşnov 2-2. Formaţia antrenată de Petre Lucian a obţinut remiza, graţie unui gol marcat în minutul 90+4.
Lider în serie este Olimpic Zărneşti, cu 27 de puncte, ultimele două locuri, retrogradabile, fiind ocupate de Olimpic Cetate Râşnov (21 p) și Ciucaș Tărlungeni (2 p).
Foto: Laszlo Ildiko – Szekely Sport
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.