Brașoveanul Bogdan Peșchir – unul dintre finanțatorii din umbră ai fostului candidat Georgescu

Brasov24Știri13 hours ago6 Views


Brașoveanul Bogdan Peșchir - unul dintre finanțatorii din umbră ai fostului candidat Georgescu - a fost reținut aseară de procuroriBrașoveanul Bogdan Peșchir - unul dintre finanțatorii din umbră ai fostului candidat Georgescu - a fost reținut aseară de procurori
FOTO: captură video

Bogdan Peşchir, afaceristul brașovean la locuinţa căruia au fost făcute percheziţii joi dimineață într-un dosar penal vizând coruperea alegătorilor în campania fostului candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, a fost reținut pentru 24 de ore. Bogdan Peșchir a fost adus joi de la Brașov la sediul IGPR, unde a fost audiat timp de mai multe ore. În momentul în care a ajuns sub escortă la sediul IGPR, Bogdan Peșchir a fost obligat de un polițist să își dea jos șapca, cagula de pe față și ochelarii de soare, pentru a putea fi identificat.

Procurorii de la Parchetul General au efectuat joi 17 percheziții domiciliare, în municipiul București și județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș, la locuințele unor influenceri care i-au făcut campanie lui Georgescu.

Printre cei vizați în dosar se află influencerii Bogdan Peșchir, Makaveli și Alin Borcan, un influencer din Timișoara.

Printre locuinţele percheziţionate a fost şi cea a influencerului Bogdan Peşchir, din Braşov.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a arătat, într-un document desecretizat de CSAT, că Bogdan Peşchir, care are afaceri în Braşov, i-ar fi finanţat campania lui Călin Georgescu cu peste 380.000 de euro.

Deţinătorul unei firme din Braşov, fost programator, a făcut donaţii pe TikTok de peste un milion de euro şi a efectuat plăţi în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24.10-24.11.2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea candidatului la preşedinţie Călin GEORGESCU, inclusiv după data încheierii campaniei electorale, arăta SRI în raportul prezentat CSAT 

”Datele deţinute au relevat implicarea contului de TikTok “bogpr”, utilizat de cetăţeanul român Bogdan PEŞCHIR, în finanţarea promovării lui Călin GEORGESCU la nivelul platformei de socializare. Acesta, utilizând contul “bogpr” a realizat donaţii pe TikTok de peste un milion de euro. După ce a devenit subiect de dezbatere publică, implicarea „bogpr” în finanţarea promovării lui Călin GEORGESCU la nivelul piatformei a fost confirmată inclusiv de reprezentanţii TikTok în dialogul cu autorităţile române în data de 28.11.2024”, explică SRI în raport.

Conform SRI, aceştia au confirmat identitatea utilizatorului „bogpr” şi au menţionat că acesta a efectuat plăţi în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24.10-24.11.2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea candidatului Călin GEORGESCU, inclusiv după data încheierii campaniei electorale.

”Acestea reprezintă încălcări ale politicilor TikTok şi ale legislaţiei electorale române”, subliniază SRI.

De asemenea, raportul relevă că ”Bogdan PEŞCHIR ”afişează un nivel de trai care nu corespunde activităţilor derulate prin intermediul companiei deţinute, respectiv DIGITAL ON-RAMP SOLUTIONS SRL Braşov, înfiinţată în anul 2021”.Anterior înfiinţării societăţii, acesta a lucrat, ca programator în cadrul unor entităţi (GLOBAYA FINTECH SRL şi BITXATM TECHNOLOGY SRL, ambele din Brasov) care sunt asociate cu domeniul criptomonedelor şi sunt deţinute, printre alţii, de Gabriel PRODĂNESCU, persoană care este şi cetăţean a! Africii de Sud, unde a emigrat în 1995.





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...