Jaful de la Combinatului Chimic Făgăraș din anii 90. Cum se angaja personalul la secția de explozivi de la Nitramonia

S-a numit pe rând Fabrica chimică, apoi ENA 1922, apoi Combinatul Chimic Făgăraş şi Nitramonia. S-a ajuns ca produsele de la combinatul din Făgăraş să fie recunoscute şi căutate pe tot mapamondul, iar specialiştii în chimie, automatizări, cercetare de aici să fie invitaţi să construiască instalaţii similare prin toate colţurile lumii. În 1989 acest combinat atingea apogeul dezvoltării sale ca după evenimentele din Decembrie din acel an totul să intre într-un declin sigur. Grupuri de interese susţinute de oamenii politici ai vremii nu s-au lăsat până n-au pus combinatul chimic de la Făgăraş pe butuci.  Combinatul chimic de la Făgăraş se întindea pe o suprafaţă de peste 490 hectare, avea un patrimoniu în valoare de de peste 274 miliarde de lei inclus în capitalul social al SC Nitramonia SA, din care peste 159 miliarde reprezintau valoarea construcţiilor şi a celor 212 clădiri. Lucrau aici peste 10.000 de salariați. Toate reprezentau averea statului român. Azi te înspăimântă ruinele rămase după tăvălugul comandat al distrugerii fabricii. Amplasăm dezastrul de aici în ograda PDSR, CDR format din PNL şi PNŢ-CD, PSD şi a foştilor securişti aciuiaţi în sânul acestor partide politice. Astfel, combinatul chimic de la Făgăraş a fost jucat de astfel de grupuri ca la ruleta rusească fără să existe vreo  răspundere asumată din partea statului roman, urmată de condamnări grele. Aceeași soartă au avut-o toate întreprinderile similare din țară, vreo 1.200 la număr, jaful fiind făcut de cei din conducerea statului, premieri, miniștri, directori ai Autorităților statului și șefii înscăunați în toate structurile din teritoriu. Mână în mână, ani la rând, s-au înfruptat din averea țării.  Concluzia: ei și-au construit imperii, iar statul a făcut datorii, fabricile au ajuns ruine, iar angajații, șomeri, căutându-și rostul peste graniță. Mai grav nimeni n-a fost tras la răspundere.

Patrimoniul de 100 miliarde,  la fier vechi

 Pentru a se vedea dimensiunea jafului, Teodor Șuteu, directorul general al Combinatului Chimic Nitramonia vreme de 25 de ani înainte de decembrie 1989, a acordat un interviu, în 2013, ziarului Monitorul de Făgăraș, în care a prezentat  valoarea de inventar a activelor fabricii:
,,- Secţia condusă de ing. C. Popa, ,,Instalaţia de placări” – valoare totală: 6 miliarde lei (Conform inventarului realizat de comisia investită după plecarea ing. C. Popa: valoarea mijloacelor fixe: cat.1, 2, 4 hala 1 -685. 853.485 lei; hala- 2- 1.277.718.529 lei; mijloace fixe cat 1 – 184.855.444 lei; mijloace fixe cat 1,2,3,4- 1.384.646.930 lei; import- 2 miliarde lei.
– Instalaţia de Paranitrotoluen – 20 miliarde lei
– Instalaţia de Nitrobenzen – 10 miliarde de lei
– Transformatoare de curent – 20 miliarde de lei
– Motoare electrice – 10 miliarde de lei
. Total: 66 miliarde de lei
– Mai putem adăuga o valoare de 20 miliarde provenită din vânzarea vagoanelor şi boghiurilor şi alte 10 miliarde din vânzarea instalaţiei de Fenol. Încet ne apropiem de 100 miliarde de lei.  Am prezentat aceste valori pentru ca toţi făgărăşenii să înţeleagă ce valori ale economiei naţionale au fost distruse şi câţi bani a investit România în această perlă a industriei chimice. Sunt dovezi din ultimul inventar al secţiilor“ a prezentat Teodor Șuteu în interviul acordat în anul 2013.

Investitorii au fost alungaţi de pe platforma chimică

Fostul director Teodor Șuteu a împărţit autorii jafului în trei ,,haite”: a PSD-ului, a ţărăniştilor şi a AVAS-ului. Ultima a fost şi cea care a alungat de pe platformă investiţia australienilor.

• ,,Australienii au subliniat de câteva ori că vor platforma Nitramonia ca o trambulină de pe care să se lanseze în Europa. Au fost însă sictiriţi de haita AVAS. Au plecat în Germania, au înghiţit pe Dynamit Nobel şi grupul azot din complexul chimic Halle au inghitit si pe Norsk Hydro Norvegia. Acum controlează 100% Norvegia, 80% Germania, 40% din UE la piaţa de emulsii explozive, fitil Nonel, capse de toate felurile. Consumă 250.000 tone / an poros şi tehnic. Dacă băteau palma cu australienii acum erau cel puţin 5.000 de locuri de muncă. Eu port vina că n-am stat să-i slugăresc ca directoraşii politici, pe varani, escroci şi hoţi. Cei care vorbesc habar nu au că eu i-am adus la Făgăraş pe australienii din Melburne-Victoria.  Am venit și cu Mormonii din USA care au revenit de 3 ori pentru negocieri, dar după discuţiile finale cu   Gheţea, s-au aliat cu spaniolii şi au ajuns cum doreau în Europa. În acest mod, salvarea Făgăraşului a fost ratată de patru ori, despre celelalte oferte am mai relatat în ediţiile trecute ale ziarului“ a explicat fostul director general.

 Secția specială, cea mai periculoasă, dar cea mai căutată

Teodor Șuteu a vorbit despre activitatea Secţiei speciale, cea mai periculoasă dar şi cea mai căutată de salariaţi, precizând modul în care erau selectați angajații care trebuia să lucreze cu materii explozive. Explozivii industriali, civili cu trinitroglicerină au fost primele materii explozive fondate la Făgăraş începând cu anul 1922 apoi dezvoltate şi modernizate până în 1989. Au supravieţuit până în 2011.

• ,,Fondatorii acestei industrii au fost generaţii diferite de ingineri conduşi şi organizaţi de Zeno Ionaş, I. Bondane, G. Fogel, I. Scharer, I. Dobîrtă, I. Toma, T. Halmăgeanu, N. Jurubiţă. Nitroglicerina produsă în 25 de ani şi înglobată în explozivii vânduţi, echivalează energetic bomba de la Hiroshima. Secţiile 5/21 (2500 angajați din care 80% femei) au fost singurele care au traversat debandada post ’89 aproape nevătămate cu implicarea inginerul Alexandru Cârcu.  Mulţi își dau cu părerea despre TNT spunând şi că ,,utilajele TNT-ului erau impregnate cu TNT”. Nu erau din mămăligă ca să se impregneze cu TNT, erau din aliaj special inox pentru mediul foarte agresiv al nitrării şi temperaturii mediului reacţiilor chimice. TNT-ul nostru industrial avea temperatura de solidificare 80,2 grade iar temperatura de deflagraţie 300 grade. Aceste două temperaturi trebuiau respectate atunci când instalaţia era oprită şi erau demontate piese pentru remedieri. Se spălau obligatoriu piesele care veneau în contact cu TNT în apă caldă la max 150 grade, să nu depăşească 250 grade la piesele nespălate/denocivizate când lucrau cu foc deschis pentru că pericolul exploziei era garantat 100%. In toate secţiile cu acest profil scria la intrare. Atenţie! Nimeni nu greşeşte de două ori cu explzivii! Familia vă aşteaptă acasă! Atenţie!
  Au fost multe şi urâte accidente de muncă cu mulţi decedaţi. Prima şi cea mai importantă concluzie trasă de Procurorul General al României- Alexa dacă nu mă înşel- a fost că oamenii decedaţi au muncit corect şi nu sunt vinovaţi. Vinovate erau condiţiile precare în care lucrau zi şi noapte cu explozivul în mâini, cărau lăzi de 50 kg şi împingeau vagoneţii cu tone de exploziv pe căile ferate uzinale. Atunci s-a hotărît la Guvern curmarea radicală a acestei stări de înapoiere. Atunci am solicitat furnizorului instalaţiilor moderne legislaţia Germaniei privind regimul materiilor explozive. Colectivul condus de Ing. Zeno Ionaş a tradus şi adaptat legislaţia germană la cerinţele României care în 1995 au dat naştere Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explzive şi a Normelor Tehnice privind deţinerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, depozitarea, mânuirea şi folosirea materiilor explozive utilizate în activitatea deţinătorilor şi autorizarea artificierilor şi a pirotehniştilor. Aşa a început ordinea în România, iar producţia noastră care atunci era de 50 tone/24 ore în patru schimburi a câte 6 ore la 250 tone/24 ore în două schimburi de 6 ore numai pe zi lumină la explozivii cu nitroglicerină.  Un angajat, indiferent de post, pentru a lucra la ,,Specială” trebuia, în primul rând, să aibă din familie educaţia disciplinei în serviciu.Totdeauna am preferat în aceste secţii pe copiii salariaţilor care văzând că tatăl/mama se trezesc dimineţa la 5.00 ca să fie la 7.00 la serviciu conta foarte mult. Trebuia să fi lucrat cel puţin 3-5 ani în alte secţii din CChF. De regulă şefii acestor secţii alegeau ce era mai bun din CChF şi aveau de unde alege. Asta era regula pentru toate instalaţiile noi, nu numai pentru cele periculoase/speciale. În secţiile cu pericol doreau să acceseze şi rudele /soţiile/mamele /copiii celor din miliţie/procuratură/ securitate, iar când eu ziceam da, nu se mai uitau la cei aleşi de noi.   In perioada 1966-1989 un singur salariat, maistrul Vegheş- om excepţional a fost condamnat pentru accident mortal. A recunoscut din primul moment în faţa comisiei că a greşit. In rest au fost numai sancţiuni administrative“ a explicat fostul director general. (sursa: monitorfg.ro)