Se construiește o fabrică în Valea Jiului

Brasov24Știri1 week ago15 Views


Se construiește o fabrică în Valea Jiului

O fabrică în care se vor produce, de anul viitor, subansamble pentru echipamentele utilizate în industria energiei regenerabile se va deschide pe platforma fostei exploatări de cărbune de la Petrila, construcţia unităţii fiind prevăzută să înceapă în vara acestui an, au anunţat miercuri reprezentanţii companiei RenewAcad, cu prilejul lansării oficiale a proiectului.

Pentru început se estimează că în fabrică ar putea lucra circa 50 de muncitori, care vor fi calificaţi în noile meserii prin programe ale Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Hunedoara. Fabrica face parte dintr-un şir de trei investiţii pe care compania intenţionează să le dezvolte în zona oraşului Petrila în următorii doi sau trei ani. Prima dintre acestea are o valoare de 49 milioane lei, investitorul propunându-şi să realizeze diverse elemente constructive, baterii, carcase pentru stocarea energiei electrice, o linie de producţie de cablaje, roboţi automaţi de curăţare a panourilor fotovoltaice şi altele.

După prima investiţie, fabrica de baterii, vom face o a doua, o instalaţie de 20 MWh, instalaţie de stocare a energiei electrice, pe acelaşi teren, şi ne propunem să facem servicii de sistem pentru Sistemul Energetic Naţional. Este o investiţie de aproximativ 15 milioane de euro. În a treia etapă, pe un teren de la Consiliul Judeţean, ne propunem să construim o baterie de 50 MWh, care va reprezenta o investiţie de peste 20 de milioane de euro. Ne dorim ca această fabrică să fie nucleul unui ecosistem industrial mai larg. Acest proiect va reprezenta o etapă esențială în închiderea lanțului de producție și cel investițional, demonstrând că putem dezvolta o industrie locală completă, de la producția de echipamente până la utilizarea acestora în soluții integrate pentru energie regenerabilă”, a declarat directorul companiei, Sebastian Enache. Acesta a precizat că se doreşte o colaborare şi cu Universitatea Petroşani pentru tinerii ingineri care doresc să lucreze în activitatea de proiectare şi cercetare-dezvoltare, potrivit Agerpres.

Prezent la eveniment, administratorul public al judeţului Hunedoara, Costel Avram, a dat asigurări dezvoltatorului şi autorităţilor locale din oraşul Petrila că instituţia Consiliului Judeţean Hunedoara va susţine implementarea acestui proiect şi extinderea lui prin Programul de Tranziţie Justă.

Mă bucur că şi prin acest proiect zona fostei Mine Petrila se transformă ireversibil spre ceea ce ne-am propus cu toţii, atunci când ne-am asumat să preluăm perimetrul şi clădirile fostei mine, respectiv un hub energetic, un hub tehnologic şi un hub cultural”, a arătat Avram. Mina Petrila a fost închisă în urmă cu zece ani.

Proiectul este finanțat de către OMV Petrom, fiind implementat și cu sprijinul Fundației Șanse Egale și al RESS – Renewable Energy School of Skills, cea mai mare rețea de centre de pregătire pentru surse regenerabile din România. A demarat deja primul curs din cadrul proiectului RenewAcad – Târgu Jiu, prin care 100 persoane din minerit vor obține specializarea de instalator pentru sisteme fotovoltaice solare, conform profit.ro.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Google Ads Whatsapp Channel





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...