Cinci firme vor să construiască noul stadion al Braşovului

Brasov24Știri1 week ago12 Views


Publicitate

Compania Naţională de Investiţii (CNI), care a preluat construirea noului Stadion al Tineretului din municipiul Braşov mai face un pas în realizarea investiţiei, unul birocratic.

Astfel, în 4 martie, CNI a lansat o licitaţie cu o valoare estimată de 908.367 lei, cu tot cu TVA, pentru achiziţionarea seviciilor de dirigenţie de şantier, iar ofertele din partea consultanţilor interesaţi sunt aşteptate până în 10 aprilie. Consultantul stabilit în urma acestei licitaţii, va urmări toate etapele lucrării şi va aviza documentele de plată întocmite de constructor, transmite bzb.ro.

5 constructori vor lucrarea

În paralel cu licitaţia pentru stabilirea dirigintelui de şantier, CNI derulează şi procedura de atribuire a contractului pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor. Licitaţia de lucrări a fost lansată în 19 decembrie 2024, iar în 3 martie a fost termenul de depunere a ofertelor. Interesul din partea constructorilor pentru acest contract a fost mare, în competiţia pentru construirea arenei intrând 5 competitori. Pe lista de ofertanţi se regăseşte şi o Asociere condusă de MIS GRUP, firma care lucrează acum la Sala Polivalentă Braşov, construită proiect implementat tot de CNI.

Conform proiectului, noul stadion al Braşovului, ce va fi construit la standarde UEFA, va avea o capacitate de 9.716 locuri, împărţit în 4 corpuri – tribuna 1, tribuna 2, peluza 1 şi peluza 2. Toate locurile spectatorilor vor fi acoperite integral. Termenul estimat pentru proiectare şi execuţie este de 29 de luni, iar valoarea investiţiei este estimată la 150 milioane de lei, cu tot cu TVA.  Termenul estimat pentru proiectare şi execuţie este de 24 de luni (5 luni de proiectare şi 19 luni pentru execuţia lucrărilor).

Valoarea lucrărilor este estimată la 129.790.528 lei, cu tot cu TVA.

Demersuri birocratice „pe repede înainte”

Pentru reconstruirea Stadionului Tineretului de către Compania Naţională de Investiţii, discuţiile între Primăria Braşov şi Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei (care are în subordine CNI) au început în toamna anului trecut. În 16 ianuarie 2024, Adrian Veştea, ministru al Dezvoltării la vremea respectivă, a anunţat că investiţia a fost inclusă în „Lista sinteză” a Companiei Naţionale de Investiţii.

Ulterior, demersurile birocratice s-au derulat „pe repede înainte”, astfel că într-un termen relativ scurt s-a ajuns la faza licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor.





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...