În dimineața zilei de 1 martie, în jurul orei 9:45, polițiștii din cadrul Poliției Săcele au observat, în trafic, pe strada Subobrej un motociclu, care circula fără a avea montate plăcuțele cu numărul de înregistrare.
Imediat, polițiștii au efectuat semnale regulamentare de oprire față de conducătorul motociclului, acesta fiind oprit din deplasare. Astfel, după efectuarea verificărilor cu privire la legalitatea documentelor, polițiștii au constatat că motociclu nu este înregistrat în evidențele oficiale.
În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat”, în care cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.