Campioana, start perfect în playoff. Corona Braşov a început perfect seria cu Rapid Bucureşti, din prima fază a playoff-ului Diviziei A1 la volei masculin.
Campioana en-titre s-a impus fără probleme, 3-0 (25-20, 25-17, 25-20), în primul duel cu bucureştenii, din seria care se joacă în sistemul cel mai bun din 3 meciuri.
Formaţia lui Laurenţiu Lică a dominat meciul la toate capitolele şi victoria a venit firesc, în condiţiile în care Corona a jucat perdect şi nu le-a dat nici o şansă rivalilor.
Campioana, start perfect în playoff. Meciul 2 al seriei va avea loc miercuri, de la ora 13.00, la Bucureşti.
Campioana, start perfect în playoff. „Este doar un prim pas. Seria nu s-a jucat. Am intrat cu o atitudine foarte bună. Cu Rapid, dacă îi laşi să joace, orice este posibil. Noi am făcut însă o partidă foarte bună. Statisticianul nostru a reuşit să găsească cheia acestui meci şi tactic băirţii au răspuns foarte bine. Rapidul a încercat să ne surprindă, dar noi am făcut o treabă bună. Noi nu avem vedete în teren, suntem o echipă, de fiecare dată este o muncă de echipă. Probabil, diferenţa a părut foarte mare şi pentru că avem şi pe bancă soluţii”, a declarat la final antrenorul Laurenţiu Lică.
Din păcate, fetele de la Corona Braşov au pierdut primul meci al seriei cu CSM Lugoj, din sferturile Diviziei A1 la volei feminin, după ce au condus cu 2-0.
Oaspetele s-au impus cu 3-2 (22-25, 14-25, 25-14, 25-23, 15-8) şi mai au nevoie de un succes pentru a merge în semifinale.
Meicul 2 va avea loc miercuri.
„În setul doi am jucat la adevărată noastră valoare. Lugojul este o echipă grea, cu experiență, au foarte multe sportive valoroase. Le-am dat șansa să intre în joc și din păcate pentru noi, au făcut-o foarte bine. A fost un moment în care ne-am pierdut concentrarea şi ne-a costat. Trebuie să avem grijă ca fetele să se refacă. Acest playoff se termină cu echipa care câștigă două meciuri, nu doar o partidă”, a punctat tehnicianul Ciprian Dârnescu.
FOTO: Facebook Corona Brasov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.