Tractorist din județul Brașov, cercetat pentru două infracțiuni…
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce au identificat în trafic un bărbat care conducea un tractor cu remorcă, pe str. Gării din Racoș, fără a avea permis de conducere.
„La data de 28 februarie a.c., în jurul orei 19:00, în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului rutier, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit, pentru control, un vehicul agricol care tracta o remorcă, pe strada Gării, în localitatea Racoș, din județul Brașov.
În timp ce efectuau verificări cu privire la legalitatea documentelor, polițiștii au constatat că bărbatul de la volan, de 36 de ani, nu deține permis de conducere, iar remorca tractată nu era înregistrată.
Față de cele constatate, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «conducerea unui vehicul fără permis de conducere» și «punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat», în care cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul unității de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.