O acțiune rapidă a Poliției Locale Brașov, în cooperare cu Poliția Municipiului, Salvamont și un cetățean voluntar, a dus la salvarea unui bărbat rănit grav într-o zonă greu accesibilă din pădurea situată în apropierea străzii Mureșului.
Totul a început în seara zilei de 20 iulie, când Dispeceratul Poliției Locale Brașov a primit un apel care semnala țipete puternice venind din pădure. Deși inițial părea a fi o simplă tulburare a ordinii publice, apelul s-a dovedit a fi un strigăt disperat de ajutor.
Polițiștii locali s-au deplasat imediat la fața locului, alături de colegi din cadrul Poliției Municipiului Brașov, persoana care a efectuat sesizarea și un voluntar. Aceștia au urcat un traseu abrupt și dificil, unde au descoperit un bărbat rănit, prezentând echimoze la nivelul capului și membrelor, precum și o posibilă fractură la gleznă.
A fost solicitată de urgență intervenția echipei Salvamont Brașov, care a ajuns rapid și a început procedurile de stabilizare a victimei. Polițiștii locali au oferit sprijin în fixarea bărbatului pe targă și în coborârea acestuia prin terenul accidentat.
În jurul orei 00:40, victima a fost predată unui echipaj SMURD și transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov pentru îngrijiri medicale.
Reprezentanții Poliției Locale Brașov au transmis mulțumiri tuturor celor implicați, în special cetățenilor care au dat dovadă de spirit civic, alertând autoritățile și sprijinind intervenția.