Braşovul, unul dintre judeţele cu cele mai mari PIB-uri pe cap de locuitor din ţară

Brasov24ȘtiriYesterday6 Views


Vestul și centrul țării sunt regiunile cele mai dezvoltate, din punct de vedere economic, județe precum Cluj, Timiș, Gorj, Constanța, Brașov și Prahova înregistrând valori ale PIB-ului per capita de peste 15.000 euro/locuitor, arată un raport recent privind starea teritoriului, consultat de Economedia. Regiunea București-Ilfov se situează mult deasupra celorlalte regiuni, având cea mai puternică activitate economică din țară, exprimată printr-un PIB de peste 35.000 euro pe cap de locuitor.

Datele sunt surprinse de ediția 2024 a Raportului privind starea teritoriului, publicat recent de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, un document analitic care surprinde dinamica teritoriului național din perspectiva disparităților economice, sociale și demografice.

Harta PIB-ului per capita

Produsul intern brut per capita Produsul intern brut la preț de piață, unul dintre indicatorii urmăriți pentru analiza bunăstării naționale, reprezintă rezultatul final al activității de producție al unităților producătoare rezidente, în decursul unei perioade, respectiv un an.

Iată cum arată harta țării, în funcție de acest indicator:

harta pob per capita

 

Autorii analizei arată că, în evoluția acestui indicator, nu au intervenit surprize față de ultimul raport publicat: vestul și centrul țării rămân cele mai dezvoltate economic. Județe precum Cluj, Timiș, Gorj, Constanța, Brașov și Prahova înregistrează valori ale PIB-ului per capita de peste 15.000 euro/locuitor, conform datelor aferente anului 2022.

Regiunea București-Ilfov se situează mult deasupra celorlalte regiuni, având cea mai puternică activitate economică din țară, exprimată printr-un PIB de peste 35.000 euro pe cap de locuitor.

Investițiile ridicate și infrastructura modernizată reprezintă factori cheie în județele cu PIB ridicat, notează raportul.

Sudul și estul țării se mențin mai puțin dezvoltate, cu multe județe sub media națională: Botoșani, Vaslui și Giurgiu înregistrează valori ale PIB-ului per capita sub 7.000 euro. Diferențele sunt semnificative între județele dezvoltate economic și cele mai sărace.

“Între ultimele două rapoarte se constată o serie de creșteri ale valorilor indicatorului, cele mai surprinzătoare fiind în județele Gorj, Prahova și Caraș-Severin. Așa cum era de așteptat, se observă o corelație clară între distribuția PIB-ului per capita și rata de ocupare a populației. În județele cu PIB mai ridicat, și rata de ocupare este mai mare – mai multe locuri de muncă generează o economie locală activă”, notează raportul.

Harta județelor, după investițiile străine atrase

Investițiile străine directe (ISD) cuprind participațiile la capital ce revin investitorilor nerezidenți care dețin cel puțin 10% din capitalul social subscris al unor întreprinderi rezidente, profitul reinvestit de către aceștia, precum și instrumentele de natura datoriei (împrumuturi, credite comerciale și avansuri, alte creanțe/angajamente externe) dintre investitori sau grupul din care aceștia fac parte și întreprinderile în care au investit.

Cum arată harta investițiilor, la nivel național:

harta investitii straine

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La nivelul anului 2023, cele mai atractive zone pentru investiții străine directe (peste 15.000 euro per capita) sunt municipiul București – lider incontestabil, datorită rolului său de centru economic, administrativ și financiar al țării – și județul Ilfov, arată raportul.

În categoria valorică următoare (peste 3.000 euro per capita) se clasează:

  • Timiș – județ puternic industrializat, cu numeroase companii multinaționale;
  • Brașov și Sibiu – cu economii complexe, predominant industriale, dar și cu un sector turistic activ.

În categoria cu un nivel moderat al ISD (2.500-5.000 euro per capita) se regăsesc în special județe cu centre economice regionale dezvoltate, printre care:

  • Constanța – susținută de portul maritim și activitățile logistice;
  • Cluj – hub IT și de servicii, cu o economie în expansiune;
  • Arad – avantajat de poziționarea apropiată de granița cu Ungaria, ceea ce favorizează investițiile;
  • Prahova, Mureș, Alba și Argeș – județe cu sectoare industriale bine dezvoltate.

Această distribuție confirmă tendințele de concentrare a ISD în jurul polilor economici urbani și industriali, susținuți de infrastructură, forță de muncă specializată și conectivitate externă, mai menționează raportul.

Raportul complet poate fi consultat și descărcat de pe website-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: https://www.mdlpa.ro/pages/raportstareateritoriului





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...