Actorul, producătorul și scriitorul Michael J. Chaplin, fiul lui Charlie Chaplin și nepotul dramaturgului Eugene O’Neill, va fi prezent, alături de întreaga familie, între 5 și 7 septembrie, la cea de-a treia ediție a ‘RROMA Film Festival’ care va avea loc la Brașov și Augustin, informează organizatorii într-un comunicat transmis AGERPRES.
Acesta va lua parte la Gala de deschidere a festivalului, care va avea loc pe 5 septembrie, la Cinematograful ASTRA din Brașov.
Michael John Chaplin va fi prezent, de asemenea, la premiera națională a filmului ‘Spirit Of The Tramp’, realizat de Carmen Chaplin, peliculă care evocă originile rome ale marelui artist Charlie Chaplin, oferind o perspectivă unică asupra vieții și moștenirii culturale ale lui Sir Charles Spencer Chaplin, pe numele său complet, prin ochii familiei sale. Fiul acestuia va fi prezent la Brașov pentru a evoca spiritul țigănesc care l-a însoțit pe tatăl său de-a lungul vieții și carierei. Filmul va fi urmat de un concert extraordinar cu muzică de inspirație gipsy.
Artistul va participa la toate evenimentele ce vor avea loc pe durata festivalului.
Filmele selectate în competiția festivalului vor fi prezentate publicului, pe 6 septembrie, la Centrul Cultural al Comunei Augustin, între orele 11:00-17:00, iar seara va culmina cu o petrecere autentic țigănească la lumina focului, care va încinge atmosfera din Parcul Primăriei din Augustin, începând cu orele 19:00.
Potrivit paginii de Facebook dedicate RROMA Film Festival, producătorii și realizatorii de filme documentar și scurtmetraje (ficțiune, documentar, animație), care fie au ca subiect al filmului minoritatea rromă, fie autorii sau actorii sunt de etnie rromă, sunt invitați să își înscrie filmele realizate în ultimii 3 ani. Înscrieri se pot face pe https://filmfreeway.com/RROMAFilmFestival. Early Deadline este 31 iulie.
În ultima zi a festivalului, pe 7 septembrie, în prima parte a zilei, la Centrul Cultural al Comunei Augustin, va avea loc Gala de premiere a filmelor aflate în competiție. Cu acest prilej, publicul se va întâlni cu Viorica Doga, fiica marelui compozitor Eugen Doga, care va susține un masterclass prilejuit de aniversarea a 50 de ani de la premiera peliculei ‘Șatra’ (Republica Moldova, 1975, regia Emil Loteanu, muzica Eugen Doga).
RROMA Film Festival dedică ceremonia de închidere a celei de-a treia ediții unor personalități care au făcut istorie în cinematografia mondială: compozitorului de renume mondial Eugen Doga, care a trecut în eternitate în primăvara acestui an, precum și marelui regizor moldovean Emil Loteanu.
De la orele 18:30, în Piața Sfântul Ioan din Brașov, în cadrul Galei de închidere va avea loc proiecția specială a filmului ‘Șatra’, cu participarea extraordinară a fiicei compozitorului, Viorica Doga, și a actriței principale a filmului, Svetlana Toma.
Pe toată durata festivalului, în cele trei spații în care se va desfășura evenimentul, va avea loc o expoziție de fotografie unică, dedicată aniversării filmului ‘Șatra’, cu imagini inedite din timpul filmărilor sau variante internaționale ale afișului filmului.
Intrarea la toate evenimentele din cadrul festivalului este liberă.