Festivalul Cronicile Culinare din Râșnov

Brasov24Știri10 hours ago7 Views


Publicitate

În primul weekend din iulie, Cetatea Râșnov devine locul unde istoria, gastronomia, meșteșugurile și bucuria descoperirii tradițiilor românești se întâlnesc într-un festival de neuitat: Cronicile Culinare ale Transilvaniei.

Organizat de Asociația Culturală „Viața la Cetate”, în parteneriat cu Primăria Râșnov, evenimentul promite o experiență senzorială completă pentru întreaga familie, desfășurată în frumoasa grădină a uneia dintre cele mai bine păstrate cetăți medievale din țară.

Timp de două zile, pe 5 și 6 iulie 2025, participanții sunt invitați să se bucure de:

  • Ateliere culinare cu degustare: preparate inspirate din rețete vechi, reinterpretate cu ingrediente locale, pentru a redescoperi gusturile autentice ale trecutului.
  • Expoziție de mirodenii și ierburi aromatice: o incursiune în universul condimentelor medievale și al aromatelor ce îmbogățesc bucataria vremurilor de demult.
  • Ateliere meșteșugărești: demonstrații și activități practice pentru toate vârstele, pentru a susține tradiția și creația manuală.
  • Jocuri medievale pentru copii: distracție tematică în stil cavaleresc, menită să aducă zâmbete și aventură celor mici.
  • Demonstrații de gătit live și prezentări de rețete istorice: pasionați chef și experți vor recrea gusturi și tehnici culinare de odinioară.
  • Proiecții de film documentar: povești despre tradiții, patrimoniu și identitate, pentru a aprofunda cunoștințele despre valorile culturale transilvănene.
  • Concert de muzică medievală: Luana Toader și Tudi Moldoveanu vor crea o atmosferă autentică din alte epoci, aducând în inimile participanților spiritul vremurilor medievale.

Ediția din acest an îi are ca invitați pe:

  • Daniela Graura, recunoscută pentru eforturile de promovare a rețetelor tradiționale românești și conservarea patrimoniului culinar.
  • Chef Cristian Costescu, bucătar român stabilit în Franța, cu restaurant pe Coasta de Azur, pasionat de reinterpretarea creativă a gusturilor medievale.

Intrarea este liberă, iar toate activitățile sunt gândite să ofere o experiență interactivă, educativă și delicioasă, pentru vizitatori de toate vârstele. Festivalul „Cronicile Culinare ale Transilvaniei” aduce laolaltă trecutul și prezentul, invitându-ne să (re)gustăm istoria prin toate simțurile – într-un loc cu încărcătură simbolică, în inima Țării Bârsei.





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Previous Post

Next Post

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...