În primele cinci luni ale acestui an, județul Brașov a înregistrat 20 de victime ale traficului de persoane, conform datelor oficiale prezentate astăzi în cadrul ședinței Colegiului Prefectural. În perioada similară a anului 2024, bilanțul a fost de 37 de victime, majoritatea fiind minori exploatați sexual, potrivit raportului întocmit de către Centrul Regional Brașov al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), transmite radiobrasovfm.ro
La nivel național, în anul trecut, au fost identificate 610 de victime ale traficului de persoane. Majoritatea au fost exploatate sexual, urmate de cazuri de pornografie infantilă și alte forme de abuz. Acest fenomen reprezintă o problemă gravă, ce necesită o reacție coordonată din partea autorităților, autorităților locale și a comunității.
La ședință s-au prezentat și măsurile de punere în aplicare a mecanismului național de identificare și referire a victimelor traficului, inclusiv un studiu de caz concret. Acestea reprezintă pași importanți pentru combaterea fenomenului și pentru protejarea celor vulnerabili.
Inspectorul principal de poliție George Gavrilă, coordonatorul Centrului Regional Brașov al ANITP, a subliniat că, pentru reducerea numărului victimelor, este esențial ca și comunitatea să se implice activ. „Cetățenii trebuie să se informeze, să documenteze cazul și să obțină date din surse credibile. Portalul www.anitp.meai.gov.ro oferă informații utile pentru combaterea traficului de persoane. Împreună, putem face diferența,” a spus Gavrilă.