Destinațiile faimoase de pe Valea Prahovei și din județul Brașov au devenit locuri de evadare din larma orașelor. Problema este că mulți au plecat cam la aceeași oră și s-au blocat pe drum.
Abia deschis, Transfăgărășanul a fost căutat de cei care nu apreciaza căldura și au vrut să scape de agitația urbană, transmite stirileprotv.ro.
Însă, din cauza numărului mare de mașini, spectaculosul drum s-a blocat spre Bâlea, între județele Argeș și Sibiu.
Ambuteiaje pe Valea Prahovei
Așa că șoferii au stat bară la bară mai bine de 3 kilometri, vreme îndelungată. Și Poiana Brașov a fost locul unor plimbări la umbră.
Turistă: Vreau să mai vin la vară să îmi fac un concediu mai lung. Este aerul mai curat, e altceva. Nu e căldura aia înăbușitoare.
Gabriel Roșca, administrator Hotel: Ne bucurăm de un grad de ocupare de 95%, avem 3 nopți de cazare, unde avem pachete care pleacă de la 1600 de lei până la 2000 de lei, sau cine a optat pentru demipensiune poate să ajungă până la 2800 de lei.
Dincolo de vacanța de Rusalii, pentru mulți au început și concediile. Unele hoteluri din Brașov dar și de pe Valea Prahovei au un grad de ocupare de peste 90%.