O ursoaică și cei doi pui ai săi, capturați în Poiana Brașov și relocați la sanctuarul de urși din Zărnești

Brasov24Știri9 hours ago8 Views


Publicitate

O ursoaică cu doi pui, care cobora frecvent la tomberoanele din preajma hotelurilor din Poiana Brașov și își făcea apariția în zona pârtiei de schi, a fost prinsă de autoritățile brașovene.

Cei doi pui sunt născuți la începutul acestui an, însă, din păcate, sunt deja obișnuiți să se hrănească cu resturile de prin gunoaie, astfel că nu mai pot fi reabilitați.

Așadar, s-a luat decizia ca familia de urși să fie capturată (pentru a fi evitat riscul unei tragedii), la solicitarea Patronatului de Turism din Poiana Brașov și a Primăriei Brașov, și dusă la Sanctuarul de Urși AMP Libearty din Zărnești.

Ursoaica și puii au fost microcipați, deparazitați, vaccinați și verificați medical. Urmează o perioadă în care se încearcă acomodarea treptată a mămicii urs și a puiuților în zona de carantină și, ulterior, la viața în semilibertate din sanctuar. Vor locui împreună într-un țarc special pentru următorii aproximativ doi ani, până când mama va începe să îi împingă spre independență.

„Facem un nou apel la iubitorii de animale, dar și la turiștii care ajung în zone frecventate de urși: nu hrăniți animalele sălbatice, nu vă apropiați de ele, nu vă riscați siguranța doar pentru ineditul situației sau pentru o fotografie! URȘII NU SUNT RĂI! SUNT ANIMALE SĂLBATICE, CU REACȚII IMPREVIZIBILE!”, a transmis Asociaţia „Milioane de Prieteni”.





Source link

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...