Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale la începutul lunii iunie, în cea mai mare parte a țării, potrivit prognozei pe patru săptămâni emise de Administrația Națională de Meteorologie.
Săptămâna 26.05.2025 – 02.06.2025
Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării.
Regimul pluviometric va fi excedentar în estul, sudul și centrul țării, dar și local deficitar în extremitatea de nord-vest, iar în rest va fi apropiat de cel normal.
Săptămâna 02.06.2025 – 09.06.2025
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a țării.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a teritoriului, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali.
Săptămâna 09.06.2025 – 16.06.2025
Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în toate regiunile.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va ușor deficitar în cea mai mare parte a teritoriului.
Săptămâna 16.06.2025 – 23.06.2025
Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această perioadă în toate regiunile, posibil ușor mai ridicate în cele vestice.
Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor deficitară în cea mai mare parte a țării.