Razie matinală în Brașov!
Polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune de control, azi-dimineață, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe raza municipiului Brașov, în zonele identificate cu risc ridicat de producere a accidentelor. Acțiunea a urmărit combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și identificarea și tragerea la răspundere a conducătorilor de autovehicule care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului ori a altor substanțe interzise.
Astfel, în cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști rutieri din cadrul Serviciului Rutier și ai Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier, care au acționat în mai multe dispozitive dispuse în municipiul Brașov, pentru care au fost utilizate aparate de identificare a alcoolului sau a altor substanțe interzise.
Activitățile de control pe care polițiștii le-au desfășurat în intervalul orar 05.00 – 09.00 au dus la identificarea a 8 conducători auto care puneau în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, pentru care, în urma testării pentru consumul de alcool, rezultatele au fost pozitive. În aceste cazuri fost dispuse măsuri de aplicare a sancțiunilor corespunzătoare și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă determinată de timp.
De asemenea, în cazul a două autovehicule controlate, care aveau defecțiuni tehnice majore, polițiștii au dispus reținerea certificatului de înmatriculare până la remedierea celor rezultate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.