Publicitate
Fostă cerșetoare, femeie de serviciu și măturătoare, educatoarea Alina Ursu pare un personaj din literatura de ficțiune. Cu toate acestea, povestea ei de viață este una cât se poate de reală. La 26 de ani, a ajuns pe mâna traficanților, care au dus-o la cerșit în Polonia. Tot acolo, fostul ei soț a ”amanetat-o” în contul unei sume de bani, pe care bărbatul o furase de la alți cerșetori. Sunt amintiri dureroase, pe care, însă, Alina Ursu a decis să le facă publice prin intermediul unei cărți autobiografice. CANCAN.RO a aflat detalii uluitoare din viața femeii care a trăit ani de zile pe străzi și care se regăsesc în acest volum.
Născută la Roman, într-o familie de romi cu zece copii, Alina Ursu nu a avut deloc o viață ușoară. A venit pe lume cu un handicap grav la un picior, motiv pentru care, mai târziu, traficanții care trăiau din exploatarea cerșetoriei au pus ochii pe ea. Așa a ajuns pe străzile din Polonia. Avea 26 de ani când a început să cerșească în schimbul promisiunii că traficanții îi vor da și ei o parte din banii câștigați.
Dincolo de viața amară de zi cu zi pe care Alina o ducea, fostul ei soț, care era extrem de agresiv cu ea, a băgat-o și într-un mare bucluc. Le-a furat banii unor cerșetori care locuiau împreună cu ei și s-a făcut nevăzut cu 7.000 de mărci germane. Tânăra s-a trezit că trebuie să înapoieze ea banii. Fratele său i-a dat ”o mână de ajutor” și au cerșit împreună 40 de zile, în postul Paștelui, pentru a aduna întreaga sumă.
Alina Ursu are acum 53 de ani, este mama a doi copii care sunt deja oameni în toată firea și locuiește în Brașov, alături de cel de-al doilea soț. Este o educatoare respectată, speaker motivațional și trainer. Ea a așternut în cartea autobiografică ”Într-o zi voi fi Mare” toate frânturile de viață care au marcat-o, dar au și ajutat-o să devină femeia de astăzi. Este un volum scris natural, fără cosmetizări, în care toate situațiile prezentate sunt reale și doar numele unor personaje-cheie au fost schimbate.
”În Polonia, m-au prins că dormeam în gară și m-au arestat”
Pasaje generoase din carte sunt alocate perioadei în care a cerșit: trei ani în Polonia și încă trei în România. Au fost ani cumpliți, în care tânăra nu vedea luminița de la capătul tunelului. A dormit prin gări, pe străzi și pe unde a mai apucat, indiferent că afară ploua, ningea sau era un ger de crăpau pietrele.
”Anii aceia de cerșit mi-au afectat mult sănătatea, astăzi plătesc facturi grele. Când stăteam pe bordură, în ploaie și zăpadă, am avut degerături la degetele de la picioare. În Polonia, m-au prins că dormeam în gară și m-au arestat. Am stat 3 zile în arestul garnizoanei. Când m-au închis în celula aia cu o masă de beton și un pat din piatră cu o saltea, am zis că, dacă nu-mi dau ăștia drumul, mă dau cu capul de masă până rămân aici”, rememorează educatoarea acele vremuri foarte grele din viața ei.
Cu toate acestea, s-a agățat cu înverșunare și de cea mai mică speranță că își poate depăși condiția. A renunțat să mai cerșească și s-a angajat ca măturătoare.
”De la mătură și mop, treceam la catedră”
Colegii săi o respectau pentru înțelepciunea și inteligența sa și îi spuneau mereu că locul ei nu este la mătură.
A lucrat apoi ca femeie de serviciu într-o școală, iar aici a fost prima dată când i s-a atribuit o sarcină care îi depășea competențele care se limitau la curățenia instituției.
”Primul pas spre a învăța cum să fiu un profesor bun a fost când am construit o școală în ghetoul din Roman, în care am locuit. Erai un paria al societății doar pentru că aveai acolo adresa din buletin. Școala a ajuns până la clasa a IV a, când, din diferite motive, s-a închis. De la mătură și mop, treceam la catedră. Predam și limba romani, eram suplinitor. Când suna clopoțelul, copiii îmi spuneau «Tanti Alina, lasă mopul și ia catalogul, că a început ora!». Suna clopoțelul și eu încă eram la toalete. Veneau și mă chemau la clasă”, a povestit, pentru CANCAN.RO, Alina Ursu.
”Erau momente de terapie”
Cu toate acestea, mai târziu, Alina Ursu a ales să se angajeze într-o grădiniță, nu într-o școală
”Am dublă specializare, pot fi și învățătoare și educatoare, dar cel mai mult m-am regăsit în partea de grădiniță, poate pentru că eu nu am fost la grădiniță când eram mică”, a mai spus educatoarea.
A lucrat opt ani la cartea pe care a lansat-o, iar asta nu din lipsă de inspirație.
”Mă opream în timp ce scriam și reluam peste un timp. Erau momente de terapie. Înțelegeam anumite lucruri din viața mea, că nu le mai pot repara, dar pot căuta partea bună. Cartea este ca un ghid pentru toate femeile care trec prin situații de violență, sărăcie cruntă, sunt atât de deznădăjduite, încât renunță la viața lor. Este dovada vie că, fără să fiu moștenitoarea unei averi sau a unei poziții în societate, pot spune, cu mâna pe inimă, că imposibilul nu există. Când vezi un om la bordură, să îți pui întrebarea ce l-a făcut să ajungă acolo! De multe ori, istoria personală este atât de copleșitoare și oamenii rămân acolo”, a încheiat Alina Ursu.
