Echipajul Salvamont Sibiu a fost solicitat ieri, 12 iulie, pentru două intervenții în Munții Făgăraș, ambele necesitând sprijin aeromedical pentru evacuarea victimelor din zone greu accesibile.
Prima intervenție a avut loc în zona Cascadei Șerbotei, unde o femeie în vârstă de 42 de ani a suferit o luxație la un membru inferior. Din cauza terenului dificil și a stării victimei, a fost solicitat elicopterul SMURD Brașov, care a preluat persoana rănită și a transportat-o în siguranță la aeroportul din Sibiu. De acolo, victima a fost predată unui echipaj de ambulanță pentru continuarea îngrijirilor medicale, transmite oradesibiu.ro.
În paralel, un nou apel la 112 a anunțat o altă victimă în zona Chica Fedelesului, tot în Munții Făgăraș. De această dată, a fost vorba despre o tânără în vârstă de 16 ani, cu cetățenie română, din București, care a acuzat afecțiuni medicale la nivelul zonei lombare.
Având în vedere specificul cazului, Salvamont Sibiu a realizat dispecerizarea și coordonarea intervenției de la sol, iar evacuarea victimei a fost efectuată cu ajutorul elicopterului SMURD Mureș.
Ambele misiuni au fost coordonate eficient, cu sprijinul echipajelor aeromedicale, pentru asigurarea intervențiilor rapide și în siguranță.