Polițiștii Serviciului Rutier Brașov au desfășurat joi o acțiune intensă pe DN 1, în județele Brașov, Prahova și Ilfov, pentru combaterea excesului de viteză și a altor nereguli rutiere. În cadrul operațiunii, au fost utilizate 9 aparate de măsurare a vitezei, iar în cele trei ore de acțiune au fost constatate peste 130 de abateri, pentru care s-au aplicat sancțiuni în valoare totală de aproximativ 90.000 de lei.
La acțiune au participat 30 de polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov, Biroul Rutier, Poliția Stațiunii Predeal, Poliția Municipiului Săcele, Poliția Municipiului Codlea, Poliția Municipiului Făgăraș, Poliția Orașului Victoria, Poliția Orașului Ghimbav și Secția de Poliție Rurală Voila.
Cele mai frecvent încălcări au fost depistate la regimul vitezei. Astfel, 105 conducători auto au fost sancționați pentru depășirea limitei legale. În plus, au fost reținute și 12 permise de conducere, după ce șoferii au fost prinși cu viteze cu peste 50 km/h mai mari decât limita admisibilă sau au fost identificați în stare de ebrietate la volan.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov subliniază că astfel de acțiuni vor fi intensificate în perioada următoare, pentru reducerea accidentelor grave, creșterea siguranței rutiere și descurajarea încălcărilor flagrante ale normelor legale. „Aceste măsuri sunt menite să asigure un climat rutier sigur și să reducă numărul de accidente pe DN 1 și în zonele adiacente,” au precizat polițiștii brașoveni.