Patru spitale publice brașovene vor trece la un nivel superior în privința serviciilor medicale asigurate pacienților, odată cu implementarea platformelor digitale interconectate e-Health în activitatea lor de zi cu zi.
Consiliul Județean Brașov a accesat patru proiecte cu fonduri 100% nerambursabile din Planul Național de Redresare și Reziliență, pe componenta C7 – Transformare digitală, pentru îmbunătățirea infrastructurii hardware (calculatoare, tablete, laptopuri, echipamente WI-FI) și a aplicațiilor software utilizate în activitatea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie «Dr. Ioan Aurel Sbârcea» și Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.
Aceste dotări sunt menite să crească nivelul calității actului medical și, implicit, încrederea pacienților din județul Brașov și nu numai, în sistemul sanitar public.
Pentru fiecare din cele patru unități spitalicești sunt disponibile peste 5,7 milioane de lei în scopul realizării achizițiilor necesare modernizării rețelelor de comunicații (infrastructura IT), implementării sau, după caz, îmbunătățirii programelor software clinice și nonclinice, precum și a interoperabilității sistemului.
În aceste zile, administrația județeană a lansat în sistemul electronic e-licitatie.ro primele achiziții cuprinse în contractele de finanțare aferente celor patru proiecte PNRR. Procedurile vizează furnizarea componentelor IT necesare unităților spitalicești amintite, livrarea, instalarea, punerea în funcţiune a echipamentelor achiziţionate, precum şi asigurarea garanției acestora.
Achizițiile sunt structurate pe trei loturi – server și echipamente de rețea, echipamente informatice cu accesorii și echipament ScanX, cu următoarele valori totale estimate:
- 987.784,74 lei fără TVA, pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov,
- 987.737,42 lei fără TVA pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov,
- 987.793,78 lei fără TVA pentru Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie «Dr. Ioan Aurel Sbârcea»,
- 987.790,93 lei fără TVA pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.
Termenul-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare în cazul acestor patru achiziții este 5 august 2025.
„Prin implementarea platformelor digitale interconectate e-Health și a echipamentelor IT de ultimă generație la cele patru spitale din subordinea noastră, ne propunem să adresăm probleme de strictă necesitate, în condițiile actuale, marcate de o stringentă nevoie de digitalizare în toate domeniile, inclusiv în sănătate. Obiectivul nostru este să putem asigura servicii medicale la nivel european. Odată implementat sistemul, toate datele medicale vor putea fi gestionate de pacient, vor fi mai sigure, iar diagnosticul și tratamentul vor fi stabilite mai eficient și într-un timp mult mai scurt. De asemenea, comunicarea și schimbul de date cu Casa de Asigurări de Sănătate și cu Ministerul Sănătății vor fi efectuate mai rapid și mai precis. Sperăm că la acest program se vor alătura pe viitor inclusiv medicii de familie și farmaciștii, astfel încât să avem servicii digitale integrate la nivelul județului Brașov”, a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.