În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune și cu prevederile legale în vigoare, administrația publică locală vă informează despre desfășurarea unor lucrări de profilaxie, protecție și mentenanță, pe teritoriul municipiului Brașov.
În perioada 09 – 15 iulie 2025, se vor efectua tratamente fitosanitare și operațiuni de dezinsecție după cum urmează:
- Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și a dăunătorilor la arbori, trandafiri și buxus în zonele verzi din municipiul Brașov.
- Dezinsecție pentru combaterea căpușelor pe domeniul public și privat, având ca scop limitarea răspândirii acestora și protejarea populației.
Activitățile se vor realiza în intervalele orare:
- 21:00 – 03:00 (pe timpul nopții)
- 06:00 – 12:00 (în timpul zilei), în funcție de condițiile meteorologice.
Substanțele utilizate
Pentru tratamente fitosanitare se vor folosi următoarele substanțe:
- MAVRIK 2F
- AMISTAR GOLD
- DECIS EXPERT
- MAVITA
Acestea sunt omologate de Ministerul Agriculturii și vor fi utilizate în concentrațiile recomandate.
Pentru dezinsecție, se va folosi substanța:
- CYMINA SUPER, omologată de Ministerul Sănătății.
Toate substanțele utilizate sunt biodegradabile și nu sunt toxice pentru oameni și animale atunci când sunt aplicate în mediul exterior, în conformitate cu instrucțiunile de utilizare.
Recomandări pentru cetățeni
În timpul desfășurării activităților de dezinsecție și tratamente fitosanitare, se recomandă ca, pe cât posibil, să se evite staționarea sau deplasarea în zonele în care se lucrează, pe tot parcursul zilei.
În caz de expunere directă la produsele utilizate, vă rugăm să consultați imediat un cadru medical specializat.